Aparate dentare fixe

Uneori avem nevoie de puțin ajutor pentru a obține un zâmbet perfect, care să reziste în timp. Tratamentele ortodontice sunt o soluție pentru corectarea alinierii dinților, îndreptând poziția acestora și oferind un zâmbet impecabil, o ocluzie sănătoasă și mai multă încredere pacienților.

Tratamentele ortodontice variază în funcție de nevoile specifice pacientului și de tipul de aparat dentar potrivit cazului particular al acestuia.

La Clinica Prodent Dr. Gruia pacienții pot alege din mai multe tipuri de aparate dentare fixe:

  • Aparat dentar fix metalic
  • Aparat dentar fix ceramic
  • Aparat dentar fix lingual
aparat dentar fix
Aparat dentar metalic

Aparate dentare fixe metalice

Aparatele dentare fixe metalice sunt opțiunea clasică de tratament, datorită accesibilității și eficienței tratamentului. 

Aparatele dentare fixe metalice sunt realizate din oțel inoxidabil, iar aplicarea presupune cimentarea unor brackeți metalici pe suprafața dinților. 

Bracketii vor fi apoi uniți printr-un arc metalic conectat cu ajutorul unor elastice (ligaturi) care sunt schimbate la fiecare control ortodontic. Împreună, aceste elemente vor exercita presiune asupra dinților, modificându-le poziția și aliniindu-i în funcție de nevoile tale.

Aparatul dentar fix metalic:

✔️ Este mai puțin costisitor față de alte opțiuni

✔️ Poate fi personalizat cu ajutorul elasticelor 

✔️ Are o rezistență ridicată la presiune și masticație

❌ Este mai ușor sesizabil față de aparatele “invizibile”

Aparate dentare fixe ceramice

Aparatele ceramice aplică aceleași principii de funcționare ca cele ceramice, însă sunt mai subtile și mai puțin sesizabile, fiind potrivite pentru pacienții care își doresc discreție. 

Aparatul dentar fix din ceramică albă este format din componente asemănătoare cu cele ale unui aparat metalic: brackeți, arc, elastice. Pentru a păstra efectul estetic al aparatului, arcul metalic este fixat în interiorul brackeților prin elastice transparente. 

Aparatele dentare ceramice poartă aceleași beneficii ca cele metalice, iar brackeții rămân neschimbați pe toată durata tratamentului, păstrând un aspect aproape invizibil. 

Aparatul dentar fix ceramic:

✔️ Este o opțiune mai subtilă de tratament

✔️ Oferă rezultate mai rapide față de aparatele “invizibile”

❌ Este mai costisitor față de aparatele metalice

❌ Are o rezistență mai mică la rupere sau fisurare 

Aparatele dentare fixe ceramice
Aparatele dentare fixe linguale

Aparate dentare fixe linguale

Aparatele dentare fixe linguale sunt opțiunea perfectă pentru pacienții care preferă maximă discreție. Aparatele linguale sunt montate în interiorul arcadei dinților și sunt compuse din elemente asemănătoare aparatelor metalice, însă pot fi realizate din materiale precum oțel inoxidabil, ceramică sau aliaje de aur. 

Cu toate că oferă avantaje estetice, fiind greu de observat, aparatele dentare linguale necesită o perioadă mai lungă de tratament și uneori pot veni cu un nivel mai mare de disconfort: leziuni la nivelul limbii, dificultate de curățare și întreținere.

Aparatul dentar fix lingual:

✔️ Este aproape invizibil datorită poziționării sale 

✔️ Nu modifică forma și poziția buzelor pe durata tratamentului

❌ Necesită un tratament ortodontic îndelungat

❌ Presupune un risc mai mare de disconfort

Beneficiile aparatelor dentare fixe, recomandări și reacții adverse

Discută cu medicul ortodont despre opțiunile de tratament cele mai potrivite pentru tine pentru a putea beneficia de avantajele purtării unui aparat și a vedea rezultatele așteptate.

Beneficiile aparatelor dentare fixe

Beneficiile aparatelor dentare fixe vor varia în funcție de opțiunile de tratament alese împreună cu medicul specialist. Cu toate acestea, aparatele dentare fixe prezintă beneficii multiple în raport cu aparatele mobile, printre care:

  • Au o rezistență crescută împotriva fisurării, ruperii sau dezlipirii de pe dinte;
  • Oferă rezultate într-o perioadă mai scurtă de timp
  • Pot fi invizibile (sau dificil de observat), oferind mai mult confort psihic pacientului, dar păstrându-și eficacitatea
  • Pot trata probleme ortodontice de natură mai complicată
  • Cu o îngrijire corespunzătoare, oferă rezultate permanente
aparate dentare fixe

Cine poate purta aparat dentar fix?

Aparatele dentare fixe sunt potrivite atât pentru pacienții adulți, cât și pentru copii sau adolescenți.

Poți apela la un medic ortodont dacă:

  • Nu ești mulțumit de aspectul dinților tăi
  • Ai dinții înghesuiți sau strâmbi
  • Ai dinții spațiați
  • Ai o ocluzie (mușcătură) incorectă
  • Îți este afectată forma maxilarului sau a feței

În general, există foarte puține cazuri în care nu vei putea beneficia de un tratament ortodontic, în funcție de starea ta generală de sănătate sau de starea dinților.

Discută cu un ortodont pentru a afla dacă ești un candidat potrivit pentru tratamentul ortodontic cu aparat dentar fix.

Care sunt riscurile purtării unui aparat dentar fix?

Aparatele dentare fixe nu implică multe riscuri, însă o îngrijire necorespunzătoare a danturii pe perioada de tratament poate duce la complicații sau probleme nedorite la nivelul dinților.

Principalele riscuri ale tratamentului ortodontic cu aparat dentar fix sunt:

  • Durere sau sensibilitate a dinților după consultul ortodontic periodic
  • Dificultate de masticație și anumite restricții alimentare
  • Tartru sau colorații cauzate de o igienă precară a dinților
  • Apariția cariilor cauzate de o igienă precară a dinților
  • Rezultate lente ale tratamentului
  • Revenirea dinților în poziția inițială cauzată de nepurtarea aparatelor de contenție (gutierei)
prodentdrgruia.ro

Etapele tratamentului

Odată ce ai hotărât că îți dorești un aparat dentar fix, va trebui să treci prin aceste etape ale tratamentului ortodontic:

1. Consultația inițială (15 minute)

Medicul ortodont va stabili diagnosticul inițial și necesitatea investigațiilor adiționale (imagistice: radiografii dentare și fotografii dentare);

2. Consultația de diagnostic și stabilirea planului de tratament (30 minute)

Odată ce ai obținut radiografiile și fotografiile dentare, medicul ortodont va analiza atent situația și va stabili un diagnostic final.

Dacă este nevoie, vei fi supus unor consultații multidisciplinare (endodonție, stomatologie generală, chirurgie maxilo-facială), în funcție de particularitățile cazului tău.

Pe baza tuturor informațiilor de mai sus, va fi stabilit planul final de tratament, cu diferitele variante existente, tipurile de aparate dentare care ar fi benefice în funcție de fiecare situație în parte, prețul tratamentului ortodontic și formele de plată aferente.

Este important să știi că dosarul ortodontic este valabil aproximativ 6 luni, după care procesul trebuie reluat, deoarece în acest interval de timp pot apărea modificări care influențează planul de tratament.

3. Începerea tratamentului (60 minute)

Odată ce planul de tratament a fost decis, va începe montarea propriu-zisă a aparatului dentar, fixarea brackeților și a arcurilor și începerea activării acestora.

În această ședință, vei primi toate indicațiile referitoare la igiena dentară, periajul dinților și restricțiile alimentare.

4. Perioada tratamentului (10-15 minute)

După ce aparatul a fost montat, va fi necesar să mergi la consultații ortodontice periodice (o dată la 4-6 săptămâni) în cadrul cărora vor fi activate (strânse sau schimbate) arcurile.

De asemenea, la fiecare consultație se verifică dacă igiena dentară este menținută corect și se oferă indicații în cazul în care sunt probleme.

În plus, în cazul în care există o predispoziție la formarea tartrului, se pot efectua sesiuni de igienizare și detartraj.

Durata fiecărei astfel de consultații este de 10-15 minute (la care se adaugă 45 minute pentru igienizare sau detartraj, atunci când este necesar).

5. Finalizarea tratamentului (10-15 minute)

Atunci când tratamentul este finalizat, aparatul este îndepărtat și se ia o amprentă digitală (superioară și inferioară) pentru pregătirea contenției fixe și / sau mobile.

În spatele dinților de pe arcada inferioară se va monta d9e la canin la canin) o sârmuliță, care are rolul de a ține dinții în poziția lor finală. Vei simți sârmulița doar câteva zile, ulterior nu vei mai realiza că o porți.

Pentru arcada superioară, se ia o amprentă pentru pregătirea contenției mobile (gutieră), pe care va trebui să o porți conform indicațiilor medicului ortodont.

În general, copiii o poartă până la vârsta de 20-21 de ani, până la evaluarea finală și eventuala extracție a molarilor de minte, iar adulții o poartă toată viața.

De asemenea, la finalul tratamentului, se poate efectua o albire dentară, dacă îți dorești și dacă este necesar.

6. Controale periodice la 6 luni

După ce ai terminat tratamentul și a fost montată contenția, trebuie să vii la un control de rutină la 6 luni, doar pentru a ne asigura că totul decurge bine.

În cazul în care în intervalul de timp dintre 2 controale se întâmplă ceva (se desprinde sârmulița de contenție, se rupe/deteriorează gutiera), este obligatoriu să vii cât mai repede posibil pentru repararea lor.

Altfel, există riscul ca dinții să revină la poziția inițială, caz în care trebuie reluat tratamentul, mai mult sau mai puțin complicat, în funcție de cât timp s-a pierdut.

Dinții se pot mișca și îndrepta toată viața, în momentul în care au fost îndreptați, dar nu ai ținut cont de indicațiile post-tratament, așa că există întotdeauna riscul de a reveni la poziția inițială.

Contraindicații specifice aparatelor dentare fixe

Pentru a obține rezultatele ideale, va trebuie să te asiguri că respecți indicațiile medicului, instrucțiunile de igienă dentară și contraindicațiile specifice aparatelor dentare fixe. 

Înainte de tratament, trebuie să te asiguri că:

  • Eventualele carii au fost tratate
  • Ți-au fost extrași molarii de minte (exceptând cazul în care medicul tău te sfătuiește altfel)
  • Ți-au fost refăcute obturațiile neconforme
  • Ți-au fost făcute eventualele tratamente de canal

Pe durata tratamentului ortodontic, va trebui să eviți unele tipuri de alimente care pot deteriora aparatul dentar și îngreuna tratamentul:

  • Alimente lipicioase, cum ar fi caramelul, guma de mestecat sau dropsurile
  • Alimentele tari, care necesită un efort mare de masticație
  • Chipsurile sau alimentele crocante

Costurile aparatelor dentare fixe

Prețurile pentru aparatele dentare fixe și tratamentele ortodontice variază în funcție de nevoile specifice ale pacientului și sunt discutate cu medicul ortodont în cadrul consultațiilor inițiale. 

La Clinica Prodent Dr. Gruia, prețul aparatelor dentare fixe începe de la:

2700 RON / per arcadă – Aparat dentar fix metalic

3500 RON / per arcadă – Aparat dentar fix ceramic

 X RON / per arcadă – Aparat dentar lingual

De ce să alegi Clinica Prodent Dr. Gruia?

La Clinica Prodent Dr. Gruia avem misiunea să îmbunătățim sănătatea orală și calitatea vieții celor din jur, devenind unii dintre cei mai buni în domeniul nostru de activitate, pe plan național și internațional.

Experiența medicilor noștri specialiști de înaltă calificare și echipamentele tehnologice de ultimă generație ne plasează în topul clinicilor dentare din România.

✔️ 10.000 de intervenții rezolvate anual

✔️ 100.000 de euro investiți în echipamente și tehnologii anual

✔️ 100 de conferințe și congrese la care am participat

✔️ Echipă de 30 de medici, asistenți și tehnicieni specialiști

Pe parcursul anilor, ne-am îmbunătățit constant serviciile medicale de prevenire, diagnostic și tratament până la standarde de excelență, iar eforturile noastre vor fi mereu concentrate pe pacient și necesitățile acestuia în materie de profesionalism, calitate și siguranță a actului medical.

Clinicile medicale Prodent Dr. Gruia sunt localizate în Campina (Valea Prahovei) și București, zona Piata Victoriei. Ne poți contacta la numerele de telefon: 0787 604 200

(Câmpina) sau 0310 051 742 (București) pentru programări și consultații.

Programeaza-te la un consult ortodontic intr-unul din cabinetele stomatologice Prodent si afla care sunt pasii obtinerii zambetului la care ai visat dintotdeauna!