Cat costa Fatetele Dentare?

BylAQ3vc 1652851541

Ce este o fateta dentara?

Acestea sunt foițe subțiri, de culoarea dintelui, care sunt atașate de suprafața frontală a dinților pentru a le îmbunătăți aspectul.

Sunt adesea fabricate din porțelan sau zirconiu și sunt lipite permanent de dinții dvs.

Fațetele pot fi folosite pentru a trata o serie de probleme estetice diferite, inclusiv dinții ciobiți, fisurați, decolorați sau mai mici decât media.

Tratamentul care presupune fațetarea dinților este minim invaziv, iar rezultatele vor fi extraordinare.

Medicul stomatolog va pregăti dinții prin șlefuirea în parte a smalțului de pe fața vestibulară (fața vizibilă).

Urmează apoi amprentarea digitala a danturii și trimiterea amprentei catre laboratorul de tehnică dentară.

Acolo, cu ajutorul tehnologiei avansate se realizează fațetele.

Acestea vor fi cimentate cu un adeziv special, direct pe suprafața vestibulară a dinților.

Avantaje și dezavantaje 

Într-o eră în care există o mulțime de variante prin care să ne îmbunătățim estetica zâmbetului, iar prin acest fapt să ne creștem calitatea vieții, avem ușor acces la informații privind avantajele și dezavantajele fațetelor dentare.

Acestea pot reprezenta o soluție optimă atunci când dantura dvs prezintă fisuri sau ciobituri, când dinții au probleme de aliniere, structură și dimensiuni diferite.

Totodată, ele sunt potrivite și în situațiile când pur și simplu vă simțiți inconfortabil cu culoarea danturii dvs, iar acest fapt nu se poate remedia cu o albire dentară.

Avantaje fatete dentare

  • Cel mai mare avantaj este că fațetele dentare atribuie dinților dvs o estetică impecabilă. Ele acoperă cu succes micile imperfecțiuni ale dinților și vă asigură un zâmbet alb și strălucitor
  • Prezintă precizie în realizare și în același timp cel mai puțin invaziv mod de a va recăpăta un zâmbet frumos. Medicul stomatolog vă va recomanda varianta cea mai indicată pentru dvs
  • Îngrijite corespunzător, ele vor reprezenta o soluție de lungă durată
  • Reprezintă și un substitut al coroanelor dentare, când permite situația și necesită o șlefuire superficială (sau deloc) față de modul de șlefuire necesar coroanelor dentare
  • Pentru că pot imita foarte bine dinții naturali, putem opta pentru fațete dentare și în cazul în care avem de acoperit suprafața unui singur dinte
  • Fațetele dentare sunt rezistente la pete – suprafața fațetelor dentare este acoperită cu un strat de luciu din ceramică tocmai pentru a îndeplini acest rol
  • Doriți să reduceți distanța dintre incisivi cauzată de diastemă
  • Fațetele dentare au caracteristici similare cu ale dinților naturali

La Clinica Prodent din Bucuresti sau Campina beneficiați de sistemul Digital Smile Design (zâmbet digital demonstrativ), care ne oferă posibilitatea să vă remodelăm digital zâmbetul, iar astfel veți avea o imagine despre cum veți arăta la finalul tratamentului propus de către medicul stomatolog.

Situația inițială și cea demonstrativă este uimitoare.

Dezavantaje fatete dentare

  • Odată ce ați optat pentru acest tratament ce necesită șlefuire, va fi nevoie ca dinții să fie acoperiți mereu cu fațete sau coroane dentare
  • Este posibil câteva zile după această procedură să simți o ușoară sensibilitate la cald și la rece
  • Fatetele dentare este de preferat sa fie aplicate persoanelor care au o ocluzie (mușcătură) potrivită, iar persoanele care suferă de bruxism, este important să utilizeze o gutieră pe timpul nopții. De ce? Pentru că în caz contrar, există riscul ca acestea să se ciobească sau să se dezlipească;
  • Atunci când există anomalii complexe de ocluzie, este necesar tratamentul ortodontic anterior fațetării, pentru înlăturarea riscului de fisură a fațetelor dentare
  • Acest tratament se realizează pe dinții sănătoși, fără carii sau alte afecțiuni care pot afecta în mod negativ rezultatele. Odată ce dinții dvs sunt sănătoși, medicul stomatolog va putea efectua tratamentul cu fațete dentare în siguranță și cu rezultate optime.

Câte tipuri de fațete dentare există?

Acestea pot fi confecționate din 3 tipuri de materiale:

  • din ceramică dentară
  • din compozit
  • din zirconiu

​De asemenea, fațetele dentare pot pretinde preparația/șlefuirea dintelui sau pot fi no-prep, fără șlefuire.

Acestea au devenit foarte cunoscute în ultimii ani datorită avantajelor evidente pe care le oferă.

Fațetele ceramice sunt cele mai utilizate în cabinetele stomatologice, deoarece ceramica din care sunt confecționate este un material feldspatic care conferă naturalețea de care are nevoie tehnicianul dentar pentru a crea ceva care imită perfect dintele natural.

Comparativ cu fațetele ceramice, cele de compozit sunt mai greu de întreținut în timp, însă au și un cost mai redus.

Fațetele de zirconiu au început să se folosească doar în ultimii ani mai des, zirconiul fiind un material recunoscut pentru duritatea și rezistența lui, însă nu este recomandat dacă ne dorim o estetică impecabilă, acesta fiind un material opac.

Cele mai estetice fațete dentare rămân cele ceramice.

Cum este stabilit prețul unei fațete dentare?

Prețul fațetelor dentare variază în funcție de următoarele criterii:

  • Calitatea materialului din care sunt produse
  • Cabinetul stomatologic pe care îl alegi
  • Tehnologia de fabricare a fațetelor
  • Tehnica de aplicare pe dinți
  • Numărul de dinți fațetați.​​

Acest tratament trebuie să îl avem în minte ca o investiție în încrederea noastră, mai mult decât ca pe o cheltuială, deoarece un zâmbet frumos și sănătos este unul dintre componentele principale ale frumuseții.

Programeaza-te acum la o consultatie si alege sa construim impreuna zambetul tau perfect!

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Programează-te online
Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Powered by
pop up website implant dentar copy